Fabrica de viaţă
ianuarie 24, 2010
Viaţa are piese de schimb. Mi-ar plăcea să le putem plăti în avans.
Acum un an.
-Ce face Tataie?
-L-au trimis acasă, că n-au paturi.
-Şi…când?
-Cică mâine sau peste trei luni.
-Dar are cancer, nu vărsat de vânt!
În cele din urmă Tataie a fost internat şi tratat la Institutul Oncologic. Acum e bine, cât se poate. Dramele celorlalţi continuă însă. Tot nu-s paturi uneori, tot sunt cozi, tot e aşa cum n-ar fi trebuit. Oamenii de acolo lucrează, de fapt, la Fabrica de viaţă. Ar trebui să vândă acţiuni. Ştiu că n-au de unde să ştie, pentru că ei au învăţat o altă chimie, o altă fizică, şi nu artificiile publicităţii şi ale marketingului.
Mi-ar plăcea ca Institutul să devină Fabrica şi să înveţe să ceară, să se vândă. Să cumpăr acţiuni ale sănătăţii mele viitoare. Aş investi de pe acum pentru ca eu sau cei dragi mie să avem pat şi oameni liniştiţi care să ne îngrijească. Şi medicamente. Ştiu că e datoria statului să facă asta, că acum e de donat pentru Haiti şi mereu pentru animale. Şi că eu, cu două pachete de ţigări pe zi, ar trebui să investesc la “Marius Nasta”. Mi-ar plăcea însă un minimum de acţiuni la Fabrica de Viaţă.
