Mami îmi aranjează părul în fiecare zi. Mami m-a vopsit blondă. Mami mă încalţă. Mami mă îmbracă. Mami mă dă cu parfum. Mai dau şi eu puţin. Mami îmi face de mâncare. Şi le dă şi prietenilor mei. Mami spală vasele. Face curat. Udă florile. Mami e de gardă.

Mami nu mă mai piaptănă de mult timp. Mi-a făcut cadou o perie şi mi-a spus mereu să mă pieptăn, să nu ies nicăieri nearanjată. Aşa fac.

Mami nu m-a vopsit blondă. Am făcut-o eu, când am putut, pentru că blondul era culoarea frumuseţii, era culoarea ei. Mai târziu, am descoperit că nu şi a mea.

Mami nu ştie să meargă fără tocuri. S-ar împiedica în flip flops. Dacă am fi Spice Girls, eu aş fi Sporty şi ea Posh. Mai mult decât pentru orice bărbat, pentru ea îmi pun tocuri. Dacă m-o vedea, să-i placă.

La începutul anilor 90, mami avea Dune, de la Dior. Era prea greu pentru un copil. Acum mi-l cumpăr şi eu.

Mami e Jamie Oliver de pe strada Zorilor. Am început să gătesc de dorul gustului ei. Şi, de cele mai multe ori, îmi iese.

Mami şi-a luat concediu, de cele mai multe ori, doar că să muncească mai mult. N-a fugit niciodată de treabă, ci spre ea. Are două slujbe, o grădină şi o vie.

Mă trezesc uneori spunându-mi Lenuş. Prea tare semăn cu ea. Şi îi mulţumesc pentru asta. La mulţi ani, Mami!

1. Lumina calda

Ofera un plus de caldura camerelor tale folosind vechiul truc al luminii. Cu cat lumina va fi mai galbena, cu atat atmosfera va parea mult mai calda.

Desigur, un bec chior sau o şosetă pe lustră bat orice avarie, fereastră neizolată şi calorifer din ’70. Bifat.

2. Colturi de zgribulit

Nu-i asa ca ti-ai dori sa ai un coltisor de camera in care sa te zgribulesti dupa ce ai infruntat frigul de afara?
Un folotiu relaxant, o masuta mica si o ceasca de ceai aromat ar putea fi exact ceea ce iti trebuie!

Da, deja mi-e mai cald.

3. Gustul iernii

Ce ar fi sa asociezi frigul iernii cu dulceata vinului fiert sau aroma laptelui cu orez? Pune-ti cuptorul la treaba si incalzeste bucataria gatind.

Pe asta mi-e teamă să o urmez. Cuptorul e bun de folosinţă îndelungată şi la vară o să mă pună să-l arunc, pentru răcoare feng shui. În plus, nu-mi place vinul dulce şi cică nici nu simţi când mori de frig, dacă ai băut.

4. Culorile primaverii

Alunga iarna din casa folosind culori calde, potrivite mai degraba primaverii: nuantele deschie de roz, portocaliu si galben sunt ideale pentru asta.
La fel sunt si imprimeurile florale. Nu trebuie sa schimbi intreaga culoare a camerei, poti doar sa lipesti un patten colorat pe un perete.

Dacă mă apuc de zugrăvit, se usucă la primavară. Dar bună ideea cu patten? colorat pe perete. Un abţibild ar fi suficient. Pfiu, am deschis şi uşa de la balcon. Prea cald cu feng shuiu’ asta.

 5. In miscare

Specialistii Feng Shui spun ca trebuie sa ai neaparat ceva in miscare daca vrei ca timpul sa treaca mai repede decat ai vrea tu. Asa ca da fuga pana la un aticariat si fa repejor rost de un ceas cu pendula sau alt aparat care se misca in permanenta.

Tic-tac, tic-tac, vara cu alaiul ei de flori. Mulţumesc, Mayra.ro*! Cu iarna am rezolvat-o, dar ce facem cu prostia, constantă în fiecare anotimp?

*site pentru femei mai prost scris nu cred că există, deşi concurenţa e mare

Viaţa are piese de schimb. Mi-ar plăcea să le putem plăti în avans.

Acum un an.

-Ce face Tataie?

-L-au trimis acasă, că n-au paturi.

-Şi…când?

-Cică mâine sau peste trei luni.

-Dar are cancer, nu vărsat de vânt!

În cele din urmă Tataie a fost internat şi tratat la Institutul Oncologic. Acum e bine, cât se poate. Dramele celorlalţi continuă însă. Tot nu-s paturi uneori, tot sunt cozi, tot e aşa cum n-ar fi trebuit. Oamenii de acolo lucrează, de fapt, la Fabrica de viaţă. Ar trebui să vândă acţiuni. Ştiu că n-au de unde să ştie, pentru că ei au învăţat o altă chimie, o altă fizică, şi nu artificiile publicităţii şi ale marketingului.

Mi-ar plăcea ca Institutul să devină Fabrica şi să înveţe să ceară, să se vândă. Să cumpăr acţiuni ale sănătăţii mele viitoare. Aş investi de pe acum pentru ca eu sau cei dragi mie să avem pat şi oameni liniştiţi care să ne îngrijească. Şi medicamente. Ştiu că e datoria statului să facă asta, că acum e de donat pentru Haiti şi mereu pentru animale. Şi că eu, cu două pachete de ţigări pe zi, ar trebui să investesc la “Marius Nasta”. Mi-ar plăcea însă un minimum de acţiuni la Fabrica de Viaţă.

Mă ridic, trec pe lângă măsuţă, apăs butonul, pun apa la fiert, două linguri de zahăr, parola, cinci de cafea.

Şi dă-i, şi luptă. Două mailuri de serviciu, chiar trei, ăla personal, şi sport, şi generale, facebook, twitter, messenger. Câteva ţigări mai târziu, duş şi ce o mai fi pe lângă. Ştiu clar când m-am apucat de fumat. Când am devenit dependentă de internet, habar n-am.

Dar trebuie să ştiu. Să văd. Să mă simt acolo. Nu sunt, de fapt, nicăieri. Deşi sunt mereu online pe messenger, vorbesc destul de rar cu feţele galbene şi multe din listă. Îi mângâi zilnic cu privirea, unora le şi zâmbesc, dar doar cu vreo 10 vorbesc constant. Deşi timp de luni întregi nu comunic cu ceilaţi o sută, mă alarmez când sunt offline. Înseamnă că-s bolnavi. Sau poate li s-a întâmplat ceva. Nu se poate să fii offline.

La fel cu facebook. Mă uit pe poze şi am senzaţia că am participat, că m-am lămurit ce au făcut prietenii de ultima dată când ne-au despărţit o masă sau un umăr. Dau like din când în gând, pe sistemul prost al lui “mă gândesc la tine”.  Am dat add unui bărbat care mi s-a părut frumos, lui Brăduţ Florescu  pentru că mi s-a părut interesant la cap şi am acceptat graţioasă prietenia câtorva necunoscuţi care păreau de viitor. Deci, i-am rezolvat şi pe aştia.

La  jde bloguri aprob sau dezaprob în gândul meu şi mi se pare că ştiu exact. Nici nu mai contează ce. La un moment dat, mă şi implicasem emoţional. Umblam pe blogul unui anumit ca pe o stradă, în speranţa că îl voi întâlni. Nu venea niciodată. Cred că voia doar să-şi facă trafic din sentimente 2.0.

De mâine, sper să vă sun sau să vă văd. Şi să mă mai scutur de online, că-i cam rece.

Later edit. Colegul Masi, pe care l-am descoperit întâi şi-ntâi pe www, mi-a atras atenţia că aş putea ajunge aşa.

Şi ce dacă am greşit autobuzul? Petrecem nişte quality time împreună! Ş-am mers aiurea-n Militari, şi am îngheţat, şi am luat prăjituri de cofetărie. Mişto timp.

Intersecţia Turda şi Mihalache cu ploaie măruntă şi cu tine între Mega Image şi birou. Am vorbit într-o scară de bloc despre viitorul scurt şi la fel de colorat ca ziua de atunci. Am plecat după vreun sfert de oră cu sentimentul că, orice s-ar întâmpla, o să fie bine.

Dar tu, îţi aminteşti de Ajunul lui Moş Nicolae?  Am făcut trei sau patru ore de la Casa Presei la Carrefour Orhideea. Am rămas în taxi, pentru că aveam cola şi ţigări şi ne plăcea să stăm împreună.

Trei sau patru minute, nu mai ştiu cât am stat. Dar m-am bucurat că nu eşti singur şi că ţi-e bine.

Şi tu, în seara aia, când ai oprit maşina şi am stat vreo 20 de minute pe gard la Caşin?

Da, seara trecută în care n-am apucat să vorbim, dar m-am bucurat că suntem împreună.

De câteva luni n-am baterie la ceas. Nu-i mare bai, oricum nu ştia să numere timpul de calitate. Îmi amintea doar un moment, ora în care l-am căutat cu Mami. Mişto timp.

Daminuţă, golgeter de bucătărie şi alcov.

Râdem, glumim, lovim, plătim. Asta, în altă parte. La noi, “băutură şi femei” e vorbă de cântec şi de petrecere. Auzim de o bătaie sau de o aventură în fiecare zi. Acestea l-au costat pe Tiger Woods câteva milioane de euro, preţul rezilierii unor contracte de publicitate. Pe băieţii ăştia îi costă o urecheală la televizor şi o ameninţare cu echipa a doua.

Gigantul telecom AT&T şi Consultancy Accenture au renunţat la contracte şi i-au dorit numai bine pe viitor, iar Gillette a anunţat că va retrage spoturile în care apărea Woods.

La Bucureşti, sponsorii sunt inerţi. Dau puţin, iau puţin, n-au pretenţii. Cum ar fi dacă Honda, de exemplu, le-ar spune acţionarilor de la Dinamo că refuză să-şi asocieze imaginea cu aventurile şi crâşmele fotbaliştilor? Dacă Ceresit ar merge la Steaua şi i-ar anunţa că se contruiesc case solide cu materialele lor, nu bombe de cartier? Dacă BDT, dealer FORD, i-ar amenda pe cei de la Rapid pentru fiecare pahar în plus?

Prea puţin responsabilizaţi, băieţii ăştia oferă mai deloc. Las’, că merge şi aşa. Hit me, baby, one more time!

Câştig aproape la fiecare extragere potul de care am nevoie. N-am noroc nici la bani, nici la bărbaţi. Am noroc la oameni. Mulţi oameni, multe bucurii.

E baiatul care vine la birou când nu pot ieşi în oraş.

E cel care mă sună ascuns după un decor.

E umorul moldovenesc şi prietena lui care suportă sms-uri noaptea târziu.

E cel care-mi povesteşte despre rock, cel care-mi punea noaptea polonezii, cel care-mi scrie să stau dreaptă.

E şeful care spunea “e ok, înţeleg”, în dimineaţa în care cifrele mă duceau şi pe mine în 0.

E cel care mi-a spus “am încredere în tine”. De nenumărate ori.

E cea care m-a învăţat că Nu se poate nu există.

E cea care mi-a adus Bucuria şi cealaltă, cuptorul cu microunde. Amândouă, foarte frumoase.

E cea pe care o cred de fiecare dată. De la pitici la Tavernă.

E cel care mi-a pronunţat greşit numele.

E taximetristul care mi-a spus: Imi daţi banii mâine, când mi-am uitat portofelul.

E intervievatul care mi-a mulţumit după ce a văzut reportajul la televizor. Îi mulţumesc şi eu pentru toate câte le-am învăţat de la el.

Sunt clătitele care mă aşteaptă în Drumul Taberei după o zi înfiorătoare la birou.

Sunt oamenii care, acu vreo două săptămâni, când abia aveam bani de ţigări, m-au dus la două concerte, un spectacol de teatru şi avanpremiera unui film.

Sunt oamenii care-mi dau bilete cu puţin înainte de meci.

Sunt cei pe care îi citesc.

Sunt oamenii care-mi scriu, care mă sună, care mă cântă din Canada. Sunt aşa de mulţi, că nu pot să vi-i povestesc.

Le mulţumesc lor şi celor ce vor veni. Vă aştept şi la anul.

PS. Textul e incomplet, iar selecţia aleatoare.