Muncă silnică pe viaţă

Noiembrie 28, 2009

Mi-ar plăcea ca aleşii să fie condamnaţi. Arest în circumscripţie.

Să luăm un exemplu. Primarul de la Fundata din Vale, mare nod feroviar, centru de interes zonal. Cât l-o ţine mandatul să nu părăsească localitatea. Schimburile de experienţă sunt acum disponibile şi pe Skype. În concediu să se relaxeze prin urbe. Prin parcuri, la ştrand, la teatru sau cinematograf. Dacă n-are, să facă. În acest fel, zăpezile îi vor prinde mereu la locul faptei, chiar dacă îi vor lua prin surprindere. Şi căldura li se va părea altfel dacă o vor trăi la Fundata, şi nu pe Coasta de Azur.

Senatorii şi deputaţii să plece de joi seara în colegiu şi să se întoarcă luni dimineaţă. Prietenul Dan zice că, dacă nu adună un număr de cuvântări-interpelări-propuneri, să-şi plătească cazarea. Deci, dacă n-au nimic de spus, să stea acasă. Având în vedere aceste pedepse, grupurile de prietenie cu diverse ţări se vor desfiinţa, iar de amiciţii în străinătate se vor ocupa doar membrii corpului diplomatic.

Urgenţele medicale vor fi tratate doar în România, pe baza contribuţiei la asigurările de sănătate. Adio, dinţi în Israel şi prostată la Viena! Ministrul sănătăţii se va odihni la Institutul de Geriatrie Ana Aslan.

La Canal, la Cetăţean!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s